OUT & About

8 lucruri de știut ca turist în Paris

OUT & About

Marketing consultant & journalist. 10 years' experience regarding national & international Media & PR campaigns Founder Simplify Media simona.neata@simplifytravel.ro

Când vine vorba despre Paris orice femeie de pe această planetă va spune da! fără să stea pe gânduri. Astfel încât, indiferent de dosarele care mă așteaptă pe birou, telefoanele care sună și lucrurile ce-și așteaptă rezolvarea, decizia a fost deja luată. Timp de câteva zile, las totul în urmă și mă concentrez  să fiu pur și simplu turist. Ei bine, poate nu doar  turist, mai mult călător cu o misiune.

DSC_1320De început am ales calea cea mai ușoară: de la aeroport am sărit într-un taxi și m-am îndreptat înspre hotel ( cursa m-a costat în jur de 50 E). Acum, dacă nu ai mai fost la Paris, rezervarea unui hotel în centrul orașului se va dovedi o aventură. Hoteluri sunt destule însă camerele sunt de obicei mai mici decât ți-ai imagina chiar și la 4* sau 5*, iar prețurile destul de ridicate.  Rezervarea mea a fost la Bailli de Suffren, un hotel boutique de 3 * în apropiere de Turnul Eiffel. Cel mai important, este situat la 1 minut de mers pe jos de stația de metrou Ségur și aceasta este una dintre primele condiții atunci când vizitez un oraș nou – mă asigur că am o statie de metrou în apropiere, să am acces rapid oriunde aș vrea să ajung. Hotelul este, de asemenea, la 2 km de Turnul Eiffel ceea ce mi-a permis ca serile să merg la pas spre cazare, bucurîndu-mă de luminile Parisului. În plus, dacă ești în oraș pentru o escapadă romantică, decorul interior cu siguranță te inspiră. Un singur lucru totuși – baia mea a avut un perete de sticlă, un pic cam prea multă expunere atunci când vine vorba de a fi intim unul cu celălalt 🙂 .

Planifică ziua în avans, pentru a nu te pierde în detalii

În Paris este destul de ușor să pierzi noțiunea timpului.  Sunt atât de multe de văzut încât, la un moment dat, te vei trezi cu picioarele dureroase și insuficiente ore într-o zi pentru a merge în toate locurile pe care ți le-ai propus.  Așadar verifică bine programul făcut și calculează-ți timpul necesar. Apoi adaugă cel puțin 30 de minute în plus la fiecare obiectiv.

Iar dacă este prima ta vizită în Paris iată câteva sfaturi bine de ținut minte:

  1. Rezervă hotelul cu cel puțin 2 luni în avans. Verifică să fie localizat în centrul orașului și în apropierea unei stații de metrou, astfel încât să nu pierzi timpul căutând stațiile transportului în comun.
  2. Verifică dacă hotel are mic dejun continental. În caz contrar te vei trezi uitându-te la un mini croissant și o ceașcă de cafea. Toate cafenele / baruri / pub-uri sunt deschise pentru micul dejun după 10:00 am. Dacă ți-ai planificat să începi ziua devreme, n-ai șanse să mănânci înainte de această oră.DSC_1375
  3. Fii atent când traversezi strada (chiar dacă semaforul este verde), francezii nu par să aibă noțiunea de a opri pentru a ceda trecerea 🙁
  4. Du-te și vizitează Turnul Eiffel pe seară. Panorama luminilor orașului este mult mai impresionantă și romantic decât în timpul zilei
  5. Dacă vrei să vezi cu adevărat Parisul de sus urcă pe Arcul de Triumf de l’Etoile, unul dintre cele mai cunoscute monumente din Paris. Acesta este situat în Place Charles de Gaulle și oferă vederi uimitoare ale orașului.
  6. Pentru a avea o mai bună înțelegere a cartierului Montmartre / Pigalle rezervă un hotel pentru o noapte aici. În acest fel te poți plimba liniștit pentru a vedea toate obiectivele turistice ale zonei fără a fi nevoit să faci a doua, a treia sau a patra vizită în cel de-al 18 -lea arondisment. Și crede-mă, la câte sunt de văzut, o zi nu-ți va fi nici pe departe suficientă.
  7. Nu te lăsa antrenat în jocurile de alba-neagra de pe străduțele cu magazine ce duc către Sacre Coeur. Și da, majoritatea celor care le gestionează sunt români. Și nu, nu câștigi. Cei mai mulți dintre turiști își pierd banii
  8. Dacă tot ai buget de cheltuit, mergi și închiriază un Porsche din Place de la Concorde, situat la capătul bulevardului Champs-Elysées. Te costă aproximativ 140 E / pe oră, dar vei conduce în stil, în timp ce te bucuri de Champs-Elisèes în toată splendoarea sa de la Place de la Concorde către Arcul de Triumf.

Cât despre ceea s-a întâmplat în ultimul timp la Paris, nu sunt multe de spus. Orașul emană un fel de precauție ce plutește în aer însă cu toate acestea, seducția sa este atemporală, încă aici pentru a-ți captiva inima și mintea. În interiorul vechilor clădiri restaurantele sunt pline de râs și bucurie. Cartierul Latin și magazinele sale amețitoare rămân aglomerate cu turiști. Mai presus de orice, cum primavara este aproape, Parisul se pregătește din nou pentru toate poveștile de dragoste pe care turiștii din întreaga lume le aduc pe străzile sale. Este încă una dintre cele mai grozave destinații ale lumii. Un loc în care să iubești și să fii iubit.DSC_1125

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

More in OUT & About

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Zbori alături de bebe? Citește și reține

Simona Neataoctombrie 5, 2016
CATANIA 17/03/2009:  Uno scorcio del  porto di Catania dominata dall'Etna

Prima zi în Catania, oraşul de la poalele vulcanului

Simona Neataaprilie 7, 2016
Argina

Fuga de urbanizare în insula lui Zorba Grecu

Simona Neatamartie 31, 2016
santorini-1548725

Alegerea călătorilor – top 5 insule de văzut in aprilie

Cristina Militarumartie 23, 2016
DSC_9926

Este primăvară pe străzile din Lisabona

Simona Neatamartie 20, 2016