Eat. Taste. Love

Scogli dei Ciclopi și restaurantele de la malul mării

Eat. Taste. Love

Marketing consultant & journalist. 10 years' experience regarding national & international Media & PR campaigns Founder Simplify Media simona.neata@simplifytravel.ro

Așadar iată-mă în Catania, privind cu uimire craterul impunător al vulcanului, ce seamănă cu ochiul închis al unui monstru uriaş. După zile de colindat regiunea constat că cea mai frumoasă parte a Cataniei nu este constituită de oraşul în sine, ci de împrejurimile acestuia. De plajele cu apă de o limpezime incredibilă, de fortăreţele şi castelele ce răsar din mare și de restaurantele suspendate pe piloni adânc înfipţi în rocile de lava.  Apoi, în partea estică a Siciliei, la câteva minute distanţă de oraş, mă opresc în fața a trei stânci uriaşe ce răsar din mare: Scogli dei Ciclopi. E amiază și e timpul pentru un prânz care să ne redea energia.

CATANIA 17/03/2009:  Uno scorcio del  porto di Catania dominata dall'Etna

Colindăm de dimineață. Îmi este sete și vreau un loc răcoros în care să mă ascund de soare. Totuși, față în față cu Scogli dei Ciclopi uit de toate. Peisajul îți fură privirea, țintuindu-te locului. Legenda spune că aceste stânci au fost azvârlite de ciclopul Polifem pe urmele corabiei lui Ulise, eroul războaielor troiene. Minute în șir mă bucur de frumuseţea peisajului, atrasă de magia legendelor și intrigată de misterele grotelor siciliene. În cele din urmă senzația de foame mă trezește la realitate.

CATANIA 17/03/2009:  Uno scorcio del  porto di Catania dominata dall'Etna

Gata cu visarea, hai repejor către numeroasele restaurante pescăreşti din zonă.

Doar gustă. Vei vedea de ce îți zic acum că nimeni nu găteşte mai bine ca sicilienii

Restaurantele înşirate de-a lungul ţărmului te primesc afișând un meniu din care fructele de mare proaspăte nu lipsesc niciodată. Vitrinele de sticlă conțin cuve special amenajate din care să-ți alegi peștele, scoicile, aricii de mare, crabii sau calamarii pe care îi dorești. Mâncare delicioasă și zgomotul valurilor reuşesc să-ţi creeze o dependenţă de care te desprinzi cu greu. Greu mi-a fost și să înghit aricii de mare pe care i-am comandat pentru prima oară în viață. Și ultima, după câte s-a dovedit. Oricât de populari sunt, au un gust cu care nu voi reuși să mă obișnuiesc. Pe de altă parte, calamarii și peștele pe grătar au fost delicioși. Un festin care nu s-a încheiat fără desert.

Cumva am impresia că în Sicilia să nu comanzi desert este o insultă la adresa modului lor de a fi. Dietă sau nu, vei gusta din sortimentele de dulciuri ale casei, pregătite cu mare mândrie de bucătari. Să nu fii surprins dacă o mare parte din dulciuri conţin fistic. Sicilia este una dintre puţinele regiuni ale Europei unde fisticul creşte în voie, prin urmare, bucătarii au ales să se bucure din plin de gustul delicios al acestuia.

La final, urmează cafeaua alături de o brioşă cu îngheţată. Tradițional, ospătarul aduce îngheţata înăuntrul brioşei, acest fel de mâncare fiind extrem de popular. În fapt pentru cei mai mulţi dintre catanezi, brioşa cu ingheţată reprezintă micul dejun, sau, după preferinţe, chiar o parte importantă a prânzului.  Acum, gata cu plimbarea. Suntem atât de plini încât și să ne ridicăm ne este lene. Direct la hotel pentru o odihnă binevenită.

CATANIA 17/03/2009:  Uno scorcio del  porto di Catania dominata dall'Etna

Ce-am încercat și mi-a plăcut – o listă cu cele mai populare preparate ale zonei, să știi ce să comanzi:

  • Arancini– bile / chiftele prăjite umplute cu orez, legume, carne și mirodenii
  • Likëngë– cârnații de porc condimentați cu sare, piper și semințe de fennel
  • Busiatecu sos de Pesto Trapanese paste cu sos de tomate, busuioc, alune și usturoi
  • Trapani Couscous – orez/couscous cu scoici, creveți și calamari
  • Paste cu sardine și Pecorino Siciliano – brânza tare din lapte de oaie
  • Panelle(panella di ceci) – foietaj prăjit din mălai
  • Caponata – tocăniță de vinete
  • Cannoli– foietaj cilindric umplute cu brânză dulce – ricotta sau cu mascarpone, ciocolată și cremă de vanilie
Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

More in Eat. Taste. Love

DSC_2352

Scapă de frig folosind condimente

Foodie seekeroctombrie 3, 2016
IMG_0039

Aegina, insula deliciilor culinare

Simona Neatamartie 31, 2016
ole

Mic dejun în Swansea

Claudia Mironfebruarie 8, 2016
Cienfuegos

Călător în ţara lui Castro

Ovidiu Constantinescuiunie 27, 2015
Escargot

Amator de senzaţii tari? Poftește la masă

Gabriela Balaysfebruarie 6, 2015