5 peşteri unice de explorat în România

Alina Francisk ⋆ office@simplifytravel.ro

Cum vara căldura zilei te împinge în căutarea unui adăpost răcoros, ne-am gândit să încercăm 5 dintre cele mai interesante peşteri de pe teritoriul ţării. Află ce nu știai despre ele și lasă-te surprins.

HudaLui_4sPeştera Huda lui Papară – se afla la două ore de Salciua, în Munţii Apuseni-Trascaului, ce se întinde pe o lungime de 2 km langă un pârâu subteran, cu lacuri şi cascade. Este cea mai denivelată şi cea mai dificilă peşteră, cu cea mai mare sală şi cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran şi cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă şi cea mai mare colonie de lilieci din Europa. Şi lista poate continua. Peştera se află pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, judeţul Alba, în partea de nord-vest a Munţilor Trascăului

Peştera Cioclovina – situată în nord-vestul Munţilor Sebeş, este una dintre cele mai mari rezervaţii speologice din România. Este inclusă în Complexul carstic Cioclovina-Ponorici, având pereţii împodobiţi cu mărgele de chihlimbar încrustate în calcită. A devenit una dintre cele mai deosebite locaţii datorită existenţei unui cristal de 113 cm precum şi a descoperirilor făcute aici: cel mai vechi craniu de Homo Sapiens Fosilis din România. Iniţial peştera avea o lungime de 763 metri, astăzi măsoară 2.002 metri.

Peştera Muierilor – o găsești situată lângă Baia de Fier, rezervaţia speologică fiind formată din Sala Liliecilor ( ce adăposteşte numeroase colonii de lilieci) şi Galeria Urşilor (osemintele ursului de cavernă descoperite aici le puteţi vedea acum la loc de cinste). Peştera este astăzi complet electrificată iar adevăratele atracţii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice, Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare şi imaginea Stâncii Însângerate (denumită astfel datorită scurgerilor oxidului de fier). Alte câteva atracţii sunt Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. În Galeria Urşilor au mai fost găsite şi resturi scheletice de lei, hiene,vulpi,lupi sau mistreţi.

Complexul carstic Scărişoara din Munţii Bihorului, este cea mai mare peşteră cu gheaţă din România fiind unicat în sud-vestul Europei .Gheţarul de aici are o grosime de 20 m şi un volum de 75.000 metrii cubi. Cu toate că are o vechime de circa 3.000 ani, gheţarul nu s-a topit niciodată. Drumul spre peşteră porneşte din comuna Gărda de Sus, situată pe valea Ariesului Mare, la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncuşa. De aici există trei variante. Prima o constituie poteca turistică marcată cu cruce roşie, care trece prin satul Mununa. Cea de a doua variantă este reprezentetă de drumul asfaltat de pe valea Ordâncuşei, de 23 km, care duce până în cătunul Gheţar. Cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă, pe drumul forestier prin Mununa pâna la Gheţar.

Peştera Buhui – este situată pe versantul stâng al văii Buhui (Munţii Aninei), la o altitudine de 600 m. Are o lungime de 3.200 m, având unul dintre cele mai lungi trasee subterane din România. Galeria principală măsoară 2.100 m.Pârâul Buhui apare în capatul din amont al galeriei principale, primeşte ca afluent pârâul Certej însă pierde parţial o parte de apă prin ponoare şi fisuri. Pârâul dispare complet în dreptul Intrarii prin Dolina însă reapare şi formează cascade pâna la barajul de la Intrarea Grota Buhui. Peştera poate fi parcursă de la un capăt la celălalt, dar pentru a evita obstacolele mai dificile se recomandă folosirea succesivă a celor trei intrări.

Încă indecis? Nu-i nimic. România are circa 1.000 de peșteri, așa ca poți alege pe îndelete 🙂

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in

Avertisment de calatorie. Pe lista Spania, UK, Franța, SUA și Portugalia

5 sfaturi utile pentru a câștiga clienti fideli

5 motive sa vizitezi WTM London 2019

Ancona, micul oras mare