Este weekend și căldura de afară m-a îndemnat la drum încă de dimineață. Așa am ajuns azi la un lăcaş construit în mijlocul pădurilor, pe dealurile înalte din Argeş – mânăstirea Cotmeana. În curtea liniştită, faţă în faţă cu acest vechi edificiu, timpul îşi pierde valoarea, iar sufletul se întoarce către Dumnezeu.
Istoricul Mânăstirii Cotmeana, afişat pe zidul clădirii, descrie în date precise o istorie de sute de ani. Un trecut zbuciumat şi uneori sângeros. Construită în prima sa formă de Radu I, domn al Ţării Româneşti între anii 1377- 1383, biserica e refăcută de Mircea cel Bătrân, între anii 1387-1389 și restaurată de Constantin Brâncoveanu în 1711. O parte dintre cercetătorii şi istoricii acestei biserici susţin însă că locul este mult mai vechi, însuşi termenul Cotmeana fiind atribuit denumirii hoardelor cumane care au trecut prin aceste ținuturi.
Astăzi, ansamblul feudal Cotmeana este format din biserică, turnul-clopotniţă şi vechile ziduri de incintă, prevăzute cu goluri de tragere, în caz de asediu. Către sfârşitul anului 2005 lângă biserica veche şi pe fostele ruine ale complexului feudal Cotmeana a fost rectitorit un ansamblu mânăstiresc cu unități destinate pelerinilor.
Biserica și zidurile ei mândre îţi bucură sufletul: firidele cu discuri ceramice colorate – utilizate pentru prima dată în Ţara Românească – îmi arată frumuseţea simplă ce a supravieţuit vitregiilor sorţii. Aflu că săpăturile arheologice din jurul bisericii au scos la iveala morminte athonite, în care, călugării secolului 14 erau înmormântaţi cu o o cruce de lemn și o caramida drept căpătâi. Mi se spune și de ușa secretă din interiorul bisericii, folosită de domnitorului Mihnea cel Rău ( 1510) în timpul bătăliilor. Mai mult, în timpul săpăturilor arheologice din ultimii 20 de ani au fost descoperite monedele de aur – tezaurul găsindu-se azi expus în cadrul Muzeului judeţean Argeş.
Cel mai vechi clopot și icoana făcătoare de minuni
In ultimii ani, Mânăstirea Cotmeana atrage ca un magnet mii de credincioşi. Raspunsul este simplu: sute de ani de slujbe neântrerupte, mărturie a credinţei românilor într-un creştinism nestrămutat. Privesc zidurile groase ce păstează fresce de o frumuseţe rară. Nu se știe cine a executat pictura, dar cea din naoş datează din vremea lui Mircea cel Batran iar cea din pronaos, din timpul lui Constantin Brancoveanu. În exterior, în turnul de lemn ai clopotul vechi, daruit de jupan Dragomir în anul 1385. Pentru călătorul ajuns în acest loc, păstrarea în lăcaş a celui mai vechi clopot din Ţara Românească, constituie una dintre cele mai plăcute surprize. Acum, după mai bine de 600 de ani, sunetul clopotului răzbate iar tăcerea pădurilor din jur. Pentru cei mai mulți însă, călătoria aici se termină în clădirea noii biserici din cărămidă, în interiorul cărei se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Pășesc ușor și-mi plec capul în fața icoanelor. E liniște în jur. Miroase a tămâie și a flori. O rază de soare întrerupe atmosfera obcură a bisericii. E vremea pentru rugăciune. Când preț de câteva momente las în urmă neliniștea vieții și mă rog pentru sănătate și pentru cei dragi. Dă Doamne ca lumea din jur să-și afle iară bunătatea. M-am săturat de răutate și orori.
Română
RSS