Privești pe fereastră și parcă nu îți vine să stai în casă. Păi cum să stai când afară este cald, copacii verzi și temperaturile ridicate te îndeamnă să pornești colindatul. Pentru un citybreak reușit nu este cazul să mergi departe. Îl poți avea chiar pe meleagurile natale, prin orașe precum Brașov, Sighișoara, Târgul Mureș, Cluj Napoca, Târgul Jiu sau Alba Iulia. Și acestea sunt doar câteva dintre destinațiile în care vei găsi, dacă știi unde să cauți, o mulțime de locuri inedite și experiențe care să te facă să zâmbești. Așa că ne-am gândit să trecem în revistă câteva orașe pe care să le vizitezi la sfârșit de săptămână chiar aici, la noi în România și să evidențiem câte o caracteristică unicat pentru 3 dintre ele care să îți ghideze pașii în alegerea pe care o ai de făcut.
- La Târgu Jiu pentru lucrările lui Brâncuși
Dacă nu ai fost până acum, treci obligatoriu pe lista de citybreak acest loc. Operele lui Brâncuși sunt un magnet pentru turiștii de pretutindeni și nimic nu se compară cu o plimbare mână în mână pe sub Poarta Sărutului. Este adevărat că orașul îți ia cam o zi să îl vizitezi cu calm, prin parcuri umbroase și străzi pitorești dar poți oricând să dai o fugă și în împrejurimi.
- Către Sighișoara pentru cetate și rezervația de stejari seculari Breite
Înscrisă în 1999 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO cetatea Sighișorei te cucerește imediat ce ai ajuns să îi colinzi aleile pietruite. Urcă în Turnul cu ceas, oprește-te și admiră împrejurimile iar mai apoi, vizitează Casa lui Vlad Dracul. Este situata vis-a-vis de Casa Venetiana și este considerată a fi o clădire foarte veche, datată aproximativ în secolele XIV-XV. În această clădire se presupune că s-a stabilit între anii 1431-1435, principele Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești. Nu departe de Sighișora, la circa 7 km, descoperi intrarea pe platoul Breite. Această pădure unică conține peste 600 de stejari, fiind cea mai mare colecție de arbori multiseculari din estul Europei.
- Indiferent de anotimp oprești la Alba Iulia
Între orașele românești, Alba Iulia este de departe unul dintre cele mai importante în istoria României. Pentru o scurtă perioadă de timp, odată cu recunoașterea principelui Mihai Viteazul drept suveran al Moldovei, Transilvaniei și al Țării Românești (1599) Alba Iulia a fost prima capitală a celor trei provincii. Tot aici a avut loc Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, care a stat la baza înfăptuirii unirii Transilvaniei și a Banatului cu Regatul României iar în anul 1922 a avut loc la Alba Iulia ceremonia oficială de încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I și Maria, moment care a consfințit importanța istorică a orașului și rolul de capitală istorică. În plus orașul adăpostește Cetatea Alba Carolina iar principalele obiective turistice de neratat sunt: Catedrala Reîntregirii, Muzeul și Sala Unirii, Catedrala Romano-Catolică, Celula lui Horea, Closca și Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porții a 3-a a cetății, Palatul Apor, Palatul Principilor, Traseul Celor Trei Fortificatii – incluzand Poarta Castrului Roman, Statuia Ecvestra a Voievodului Mihai Viteazul sau monumentul închinat memoriei lui Avram Iancu.
Iar dacă încă mai ai timp, dă o fugă la Sibiu sau Cluj, ambele orașe la o distanță de 70 km și respective 100 de km de Alba Iulia, pentru tradițiile și obiceiurile zonei.

Română
RSS