Când îți simți sufletul plin de bucurie la gândul că vei merge să vizitezi o zonă a țării plină de tradiții, caracter și peisaje de care s-au îndrăgostit mii de turiști, știi că ai o misiune ușoară în promovarea ei. Primul evenimentul din cadrul campaniei #MandrudeROMANIA a început în Maramureș, ținut de poveste și locul în care oamenii au vorba dulce și privirea senină atunci când îți vorbesc.
Invitația către jurnaliști a sunat simplu: vino să fii #TuristinMaramureș și lasă-ne să-ți arătăm o Românie cu care să te mândrești. La fața locului, 20 de jurnaliști au cunoscut îndeaproape tradițiile satului maramureșan, artizanii locali și obiceiurile care te fac să îndrăgești atât de tare această regiune.
2 zile de colindat prin atelierele meșteșugarilor, de povești spuse în timp ce se țese la război și se învârte fuiorul cu lână. Privești astfel mâinile bătătorite de muncă ale femeilor în contrast cu delicatețea lucrurilor pe care le realizează. Simplitatea gospodăriilor de lemn cu bogăția culorilor și complexitatea modelului imprimat pe ștergare și ii. Majoritatea au trecut bine de 65 de ani. Se adună în continuare la clacă, seara, pentru a continua tradiția învățată de la generațiile trecute. Pe noi ne-au primit cu zâmbetul larg și cu bunătate. Intimidați de camerele de fotografiat și sfioși în a da interviuri. Ne-au invitat în casele lor și au împărtășit cu lumea întreagă din secretele meșteșugului pe care îl practică. Despre fiecare dintre ei veți afla din presă, din paginile de Facebook ale participanților și din evenimentele cu publicul larg pe care le-am pregătit alături de agenția Scorilo Turism pentru următoarea lună.
Veniți în parcuri să vă arătăm o altfel de României
Pentru a putea să înțelegi un loc trebuie să îl cunoști, să-l asculți, să guști din bucătăria tradițională. Începând cu luna aprilie, în parcurile Cișmigiu și Herăstrău proiectul #MandrudeRomania pornește expozițiile de fotografie, cu sute de instantanee realizate în cele mai surprinzătoare regiuni ale țării. Mai mult de atât, pe toată perioada sezonului cald, în aceste 2 parcuri vei avea parte de surprize colorate și concursuri care să te poarte către vacanțe și tradiții.
#TuristinMaramureș este doar începutul. Ne așteaptă acum #TuristinTaraHategului, #TuristinBucovina și #TuristinOltenia. La final îmi doresc să vă demonstrăm ( celor care încă nu sunt convinși) cât de uimitoare sunt regiunile românești atunci când știi unde să mergi și cum să le explorezi. Și mai presus de atât, să înțelegeți că #MandrudeROMANIA începe cu tine.
This post is also available in: Engleză

Română
English
Pingback: Ultimul olar rămas să continue tradiţia dacică - Vibe FM
Pingback: Un copac cu… oale - Vibe FM
Pingback: Un copac cu… oale - Vibe FM