O zi însorită de duminică. O plimbare de-a lungul Dunării pe faleza din Tulcea. Așa începe călătoria către Deltă, într-o amiază când soarele s-a decis să iasă din nori. În urma mea, zgomotul bagajului zduncinat de pavaj îmi reamintește constant de singurul obiect pe care nu îl împachetasem – spray-ul de țânțari! Și doar primisem instrucțiunile cu mult timp înaintea plecării… Acum nu îmi mai rămâne decât să cer ajutorul colegilor și să sper, speranțe deșarte evident, că țânțarii mă vor ocoli pe cât posibil.
Lăsând în urmă luminile orașelor
Încet încet, în zgomotul înfundat al motorului, lăsăm în urmă pontonul și ultima legătură cu agitația orașului. De acum înainte, vreme de 4 zile, sunt oaspete în acest ținut acvatic, unde oamenii au învățat să trăiască conduși de ritmul intern al Deltei. De o parte șide alta, salcii bătrâne răsar din apă, aplecându-și crengile către luciul canalului. Deasupra lor, fuioare negre par să tremure ușor. Cei care n-au mai fost până acum în Deltă arată curioși către ele. Cei care am mai fost aici însă știm că aceaste șiruri fumurii vor ataca curând. Sunt milioane și în scurt timp vor roi în jurul nostru. Sunt țânțarii omniprezenți ai locului, pe care, vrei nu vrei, îi întâlnești pretutindeni la ceas de seară. Și dintr-o dată în barcă începe frenezia pulverizării cu spray, într-o încercare temerară de a scăpa mușcăturilor usturătoare.
Un apus ce-ți pare ireal
Odată intrat pe canale, te așezi comod și îți lași privirea să colinde. Pornim către Crișan, iar până la punctul de cazare facem două ore așa că mă așez la locul meu din barcă, îmi setez aparatul de fotografiat și aștept. În mai puțin de 40 de minute lumina blândă a apusului crează decorul ideal pentru fotografii. Este mai și delta s-a umplut de nuferi, având malurile îmbrăcate în roșul stins al arbuștilor înfloriți. Apoi, pe nesimțite, bărcile pornesc să străbată lacul Isac, încetinindu-și mersul. Departe de orice urmă a haosului citadin, fără zgomotele cu care sunt obișnuită în oraș, timpul pare să stea locului. Deasupra, cerul a căpătat nuanțe sângerii. Pătat de culorile apusului, albastrul orizontului își ia rămas bun de la zi, oglindit de suprafața lină a lacului. În fața unui astfel de spectacol te simți norocos să fii călător într-o regiune românească atât de frumoasă.
Vizită la Gura Portiței
Pentru această zi abandonăm bărcile și pornim în viteză să străbatem lacul Razim, cu o destinație nouă – Gura Portiței. Un colț de lume unde ai parte atât de brațele șerpuitoare ale Dunării, cât și de plaja fină ce dă înspre mare. Pentru că suntem în mijloc de săptămână, la Gura Portiței este relativ liniște așa că plaja este numai pentru mine. E unul dintre locurile preferate de cazare pentru cei care aleg un sejur în Deltă și acum îi înțeleg de ce. Ai liniște, peisaje de poveste și mâncare proaspătă zi de zi. Singurul regret? Am stat doar o zi.
Pădurea Letea și caii ei sălbatici
Așadar iată-mă ajunsă în localitatea Letea. Deși nu sunt la prima vizită în Deltă, în partea aceasta nu reușisem încă să ajung. Din barcă privesc nerăbdătoare la mașinile ce ne așteaptă pe mal. Cu motoarele uruind, gata oricând să muște din pământul nisipos ce ni se așterne în față, aceste mașini de teren sunt singurele mijloacele potrivite pentru o astfel de călătorie. Așa că nu mai pierdem timpul și pornim degrabă la drum. În fața mea, întinderea aridă de stepă deschide calea către pădure. Aici nu întâlnești semne de circulație, indicatoare sau intersecții. În fapt, prea puțini sunt cei care au citit vreodată cap coadă un manual de circulație. Și nici nu le-ar folosi prea tare. Un subiect pe care șoferul nostru îl descrie tranșant “la Letea, mașinile sunt extrem de rare, iar ploile și femeile sunt pe cale de dispariție”.
Are dreptate. Vremea tot mai schimbătoare a dus la diminuarea sezonului ploios, agricultura a fost afectată cumplit, iar oamenii locului își caută de muncă departe de satele în care s-au născut. Cei care au rămas duc o existență dârză, înfruntând crivățul necruțător al iernilor și căldura excesivă a verii. Vorbim de viața și legendele locului, iar drumul continuă străjuit de pădure, mai departe către dunele de nisip de la Letea. Curând apar caii lăsați liberi pe câmpurile de aici. Adăpostiți în umbra copacilor, caii de la Letea colindă nestingheriți. Cum mașinile le-au luat locul în existența de zi cu zi a gospodăriilor, caii se înmulțesc și trăiesc la adăpostul naturii. Iarna se retrag din bătaia crivățului în pădure, iar vara împart pășunile cu vitele satelor. Noi oprim din când în când pentru fotografii, încercând pe cât posibil să surprindem în cadru mânjii de câteva luni fără a-i speria. Pădurea Letea este arie protejată de interes național fiind cea mai veche rezervație naturală din România. Așa că lăsăm mașinile deoparte și pornim la pas prin pădure, printre copaci seculari și liane șerpuitoare.
De încercat în Deltă:
- O partidă de pescuit sportiv pe lac
- O plimbare cu canotca
- Vizită la Insula Pelicanilor, lacul Razim și lacul Sinoe
- Vizită la Pădurea Letea
- Foc de tabară și spectacol folcloric
Unde să vă cazați:
- Complex Cormoran 3* Uzlina
- Hotel Sunrise 4 * – Crișan
- Pensiunea Oprișan 3* – Crișan
- Complex Gura Portiței
Română
RSS