E drept, nu am copii. Dar îi vad pe copiii prietenilor mei, care au munți de jucării. Și doar recent m-am pus la curent cu cine sunt Fulger McQueen sau Elsa. Înainte de ‘90 în schimb, nimeni nu prea avea mai mult de 2, 3 jucării. Și alea destul de simpluțe.
Undeva, într-o casă cu curte din București, Cristian Dumitru a adunat cam 12.000 de jucării. Da, ați citit bine. Nu am pus niciun zero în plus. Sunt îngrămădite pe rafuturi, în cutii de carton și în pungi de plastic, și din când în când, dacă vreo primărie îi pune un spațiu la dispoziție, Cristian Dumitru organizează câte o expoziție. E de fapt o expoziție a copilăriei românești din perioada comunistă, căci toate jucăriile au fost produse înainte de revoluție. Cristian Dumitru a început să le strângă acum vreo 30 de ani, și mai are inclusiv primele lui jucării. Un soi de Hopa Mitică din celuloid și un caluț umplut cu paie.
“Nu fac mai nimic. Tu trebuia să te plimbi cu ele prin casă, să îți imaginezi că te întâlnești cu nu știu ce personaje… Acuma, dacă nu are baterii sau butoane nu prezintă interes pentru copii”, spune Cristian Dumitru.
La loc de cinste sunt păpușile Arădeancă. Veneau în câteva marimi, închideau ochii când erau inclinate și aveau nume românești. Cristina, Laura sau Anca. Puțini știu că păpușile românești se și exportau și erau foarte apreciate în fostul bloc comunist.
“Mătușa mea a fost la un moment dat într-o excursie la Moscova, aprobată de partid. Nu prea aveai cum să schimbi bani peste suma stabilită, și de asta, mătuși-mea a luat cu ea o păpușă de la Arădeancă. A dat-o la schimb pe o căciulă de blană.”, își aduce aminte cu haz proprietarul colecției. Mai era și un model afro la Arădeancă. Nu au luat o păpușă și au vopsit-o pur și simplu. Au făcut o matriță specială, ca păpușa să aibă cât de cât trăsăturile unei fetițe de africane. Motivul? Lotul era inițial destinat exportului în țările africane, după ce Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită în acea parte a lumii.
Cristian Dumitru mai are sute de mașiniuțe, jocuri de genul “Nu te supăra frate” , găletușe și lopățele, avioane, pistoale, jucării care chițăie când le apeși, și lista ar putea continua. Și culmea este că dacă ar fi puse pe piață azi, cele mai multe ar fi interzise. Vopseaua de pe mașinile făcute acum zeci de ani la MetaloGlobus lucește și acum, dar asta mulțumită unor aditivi care conțin plumb. Și nu numai. Unde mai pui că sunt făcute din tablă și au și piese mici, care pot fi înghițite.
Interesant este că și jucăriile de serie românești erau cumva unicat. Cristian Dumitru are vreo 30 de Donald Duck din cauciuc, care desigur, erau făcuți cu o matriță. Dar după ce erau turnați, ajungeau în atelier, unde erau pictați manual. Așa se face că nu există doi Donald Duck identici. Fie tatuajul cu ancora sau inimioara se află mai sus ori mai jos, fie dungile de pe tricou au nuanțe ușor diferite sau altă ordine. Și de fapt, greu găsești jucării românești perfect identice. Colecția lui Cristian Dumitru impresionează în primul rând părinții și mai puțin copiii. “
Era o mamă cu fetița ei și îî explica: Uite, găletușa aia am avut-o și eu.
– Și ce făcea?
– Păi, nimic, doar puneai nisip în ea. Și păpușa aia am avut-o!
– Și ai ce făcea?
– Păi, nimic, o legănam!
– Vai, mami, ce copilărie tristă ai avut!”.
Nu a fost tristă. A fost copilăria noastră, cu bune și cu rele. Și dacă ai măcar 30 de ani, nu ai cum să te duci la vreo expoziție de-a lui Cristian Dumitru și să nu-ți treacă prin minte imagini cu jocurile și jucăriile copilăriei.
Română
RSS