Bunică-mea are și acum o colecție impresionantă de balerine de porțelan, mileuri și flori de plastic. Dacă vreau să îi scurtez zilele, trebuie doar să le arunc. În schimb, ai mei n-au avut niciodată pește de sticlă. Îl vedeam când mergeam în vizite, și cel mai adesea, trona de mileul pus tacticos pe televizor. De departe peștele de sticlă mi se părea apogeul design-ului interior comunist.
Și totuși, oricât de kitchoase mi se par acum aceste obiecte, nu pot să nu recunosc că le privesc cu oarece nostalgie. Înainte de ‘90 se găseau în mai toate casele românilor, și e de înțeles de ce. Pe atunci, nu se putea vorbi de o ofertă variată de produse, și la început de an școlar, învățătoarele își sporeau colecție de cățeluși din ceramică, numai buni de pus pe noptieră.
Pentru cei care își aduc aminte cu amuzament și / sau nostalgie de aceste lucruri, există Palatul Vechiturilor.
Numele spune totul. Într-un magazin aflat la o aruncătură de băț de stația de metrou Piața Muncii, găsești într-o ordine dezordonată toate obiectele de mai sus. Basca mașini de scris, pick-upuri Unitra, ceasuri Aradora, telefoane cu disc sau televizoare Sport. Lista ar putea continua și e practic imposibil că intrând în magazin să nu-ți spui ceva de genul: “Ia uite… Și eu am avut d-astă… Și d-ală…”. De fapt, locul e un soi de muzeu al căminului comunist.
În fapt, Palatul Vechiturilor este o consignație. Să presupunem că vrei (sau trebuie) să scapi de obiectele vechi din casă. Poți să le arunci, sau să încerci să mai scoți un ban pe ele. Dacă le duci la Palatul Vechiturilor, vei închiria un loc pe rafturile magazinelor, și prețul la care vinzi obiectul, ți-l stabilești singur. Foarte rar, s-ar putea ca cei de la Palatul Vechiturilor să-ți facă o ofertă, dar vor cumpără de la tine doar obiecte care se vând repede și la un preț bun.
Cel mai repede dispar de pe rafturi jucăriile. Perfect normal, dacă te gândești că cei mai mulți care trec pragul magazinului, erau copii înainte de ’90. Nu contează dacă e vorba de păpuși Arădeanca cu o singură mână sau de o bicicletă Pegas cam mâncată de rugină.
În ceea ce mă privește, am reușit să-mi completez colecția de viniluri cu Iris și Phoenix, și cu totul, în Palatul Vechiturilor găsești câteva mii de discuri și casete. De la cele autohtone, produse de Electrecord, până viniluri cu artiști străini, aduse pe sub mână. De fapt, când am intrat în magazin, pe pick-up mergea „Off the Wall”, a lui Michael Jackson.
Evident, dintr-un magazine de “vintage comunist” nu puteau să lipsească cravata sau tresele de pionier. Sunt și printre cele mai ieftine obiecte de la Palatul Vechiturilor, și se pot cumpără cu câțiva lei bucata. În plus, sunt și cele mai căutate obiecte ale magazinului. Topul vânzărilor e completat de diafilmele cu povești pentru copii și de pick-upuri.
Cu câteva excepții, e puțin probabil ca cineva să aibă nevoie cu adevărat de un pescar chinez sau de un telefon cu disc. Și ușor de înțeles de ce, o bună parte din cei care trec pragul Palatului Vechiturilor vin doar să privească și să-și aducă aminte. Și nu e cu supărare. De fapt, aici se face comerț cu nostalgie și cu bucuria de a te întoarce în timp.
This post is also available in: Engleză
Română
English
RSS