Lumea poveştilor de ghid…cu întâmplări adevărate!

Dimineaţă senină, cu aer călduţ de aprilie. Ora 05.00 –  aglomeraţie în locul de îmbarcare al autocarelor,  sute de turişti au ales să-şi petreacă minivacanţa de Paşte pe tărâm elen, în insula Corfu. Totul a “funcţionat” conform planificării, strigat nume, confirmat prezenţa, transmis locul din autocar, verificată aşezarea fiecăruia pe scaun. Când toate  locurile din autocar  erau ocupate, îl anunţ pe colegul şi bunul meu prieten şofer, nea Puiu- meseriaşul (cum îi place, să se recomande), “gata, putem pleca meseriasule”.

Frumoasă meseria de ghid, mulţi se uită cu jind la noi şi îşi spun în gând : ”ce se mai plimbă şi ăştia care sunt ghizi, sunt într-o vacanţă continuă, vizitează ţări, fac plajă se distrează”…Ce nu ştiu ei este că această meserie este cea mai solicitată psihic, trebuie să ai o bună rezistenţă fizică şi să zâmbeşti TOT TIMPUL, să ai răspunsuri la fiecare întrebare şi soluţii pentru fiecare situaţie neprevăzută.

Iau microfonul şi rostesc: “Bună dimineaţă, numele meu este George şi voi fi ghidul dumneavoastră însoţitor spre frumoasă insula Kerkyra-Insula Miracolelor”…O voce răguşită din spatele autocarului mă face “atent”: “Cum domnule Kerkyra, noi mergem în Corfu, cred că aţi greşit autocarul sau noi nu ne-am urcat unde trebuie…”.

Zâmbesc politicos şi mă “corectez”. Aveţi dreptate, mergem împreună spre insula Corfu, dar în limba greacă, numele ei se pronunţă Kerkyra, iar capitală insulei este oraşul Corfu, în conluzie …nu scăpaţi de mine şi de colegul meu nea Puiu-meseriaşul”.

Râsete la unison, toată lumea fericită. Continui “repertoriul” cu transmiterea itinerariul, numărul de kilometrii, (în jur de 950) , obiectivele de pe traseu, cazarea şi modul cum va decurge în general călătoria. Îmi atrage atenţia un puşti de 4 ani, pe bancheta din dreapta mea. Tot numai un zâmbet. Se uită ţintă la mine, ochi şi urechi la informaţiile transmise, fiindcă cei doi părinţi ai săi dormeau duşi.  A fost “dragoste” la prima vedere, iar pe parcursul traseului şi sejurului, Robert – aşa îl chema, a fost atent la tot ce spuneam şi făceam.

Ne-am pornit la drum, urmând traseul clasic, tranzitând teritoriul Bulgariei. Cum era şi normal am făcut câteva opriri pe traseu unde doamna VIP (aşa era trecută pe lista pasagerilor) avea o “mică  problema”. O “încurcă” poziţia extinctorului de sub scaun (locul unde era normal să se afle). Îi transmit lui nea Puiu rugămintea doamnei VIP şi cum “Clientul nostru, stăpânul nostru”, nea Puiu scoate instinctorul auto şi îl mută…în toaletă autocarului, acolo unde era agăţat pe umeraş, la loc de cinste, un costum nou-nouţ de culoare bleumarin, ultima achiziţie a meseriaşului.Toată lumea fericită, VIP-ul super satisfăcut de nouă poziţie de relaxare în scaun.

Intrăm pe teritoriul Greciei prin nordul ţării, unde răul Strimonas ne-a “însoţit” o bună parte din traseu. Curând ajungem în cel de-al doilea oraş important al Greciei, Salonic. Facem un tur de oraş şi o scurtă trecere în revista a obiectivelor turistice. Continuăm traseul şi vîram dreapta spre Veroia, intrăm pe cea mai lungă autostrada (Egnatia Odos) din Peninsula Balcanică (cu lungimea de 670 km) ce se întinde de la (graniţa greco-turcă) Kipoi din est către vest la portul Igoumenitsa.

Totul mergea perfect, peisaje mirifice, tunel după tunel, poduri de le pierzi şirul – în 2014 fiind finalizat ultimul pod, cu numărul 1650.  Uitându-mă la ceas, observ că timpul nu e în favoarea noastră şi riscăm să pierdem feribot-ul. Aşa că rog şoferul să facem în aşa fel încât să ne încadrăm în timpul de sosire la îmbarcare pe vas.

Cum traseul prin munţii Pindului este “încărcat”cu multe serpentine, la una dintre ele se aude o voce din autocar, strigând: “opriţi autocarul…foc…iese fum…arde”!

Întorc capul şi observ un nor mare alb cum înaintează din spate în faţă. Toţi turiştii încep a tuşi, nea Puiu trage instant pe bandă de urgenţă, deschide uşile iar turiştii încep în viteză evacuarea pe ambele uşi.

De afară, auzim cum o voce hotărâtă de femeie strigă la soţ: “Gicule, nu uită haina din piele, acolo sunt banii.” Gicu, soţ ascultător ia haina în fugă şi tot în fugă cea mai mare sare din autocar. Schimb de priviri între mine şi nea Puiu, apoi, împreună ne deplasăm spre locul unde a apărut norul alb cu întrebarea “oare ce s-a întâmplat, fiindcă nu este fum, nu arde nimic, nu miroase a ars?”. Între timp norul alb se răspândeşte şi un capusor cu doi ochi verzi mă priveşte calm…Nu ştiam ce să fac, să rad sau să tac şi să depăşim situaţia …penibilă, într-un mod mai “diplomatic”. Gicu, soţ ascultător,  luase haina cu bani dar “uitase”  copilul.

Îl iau pe Robert în braţe şi îl scot afară, îi caut pe cei doi părinţi, îi găsesc în spatele autocarului ”prinşi în discuţii” şi  îi întreb: “Copilul este al dumneavoastră sau…s-a rătăcit?!” la care doamna îi atrage atenţia soţului..”Ce-ai făcut Gicule?! Ai lăsat copilul în autocar singur?

Din “tragedie”, totul s-a transformat în comedie. Nea Puiu a descoperit curând că fumul nostru misterios se datora extinctorului. La o serpentină,acesta a căzut şi s-a autodeclanşat, împrăştiind încărcătură. Am răsuflat uşuraţi că nu este nimic grav şi ne-am reluat traseul. Între timp, mă deplasez către locul “incidentului” şi observ costumul meseriaşului care şi-a schimbat culoarea din bleumarin în alb imaculat!

Îl anunţ pe nea Puiu …iar el cu un zâmbet în colţul gurii, rosteşte cu voce tare: “Asta este , mă însor, am costum de ginerică acum” Radem, glumim şi ajungem în  timp pentru îmbarcare către insula Corfu …”nu” Kerkyra!

Pasiune, suspans şi atracţie turistică în Insula Corfu

Dând curs dorinţei turiştilor de a vedea cât mai mult, i-am plimbat prin “Sahara Europei”, zona cu dune de nisip roşu şi a plajei întinse din staţiunea Issos, ce desparte Marea Ionică de Lacul Korission.

Am vizitat Muzeul Mării din staţiunea Benitses, cu exponate unice în lume a scafandrului Napoleon Sagias (prieten bun cu regretatul Steve Irwin). Au gustat mâncare corfiota în satul tradiţional Chlomos şi ne-am aventurat în staţiunea Arillas să vedem apusul de soare. Este frumos când totul se termină cu bine…ai sentimentul de mulţumire interioară.

Ce va recomand:

Măcar odată în viaţă să asistaţi la: PROCESIUNEA DIN SÂMBĂTĂ MARE

Mergeţi la biserica Sf. Spiridon unde se află moaştele sfântului, patronul insulei şi de unde începe procesiunea din sâmbătă mare (Paşte). Cortegiul porneşte spre Catedrala Metropolis acompaniat de cele mai bune trei orchestra filarmonice. Prima orchestra, Old philharmonic (1840), porneşte de la vechiul City Hall şi interpretează Hamlet de compozitorul italian Franco Faccio. A două filarmonica, Mantzaros Philharmonic (1890) interpretează Galde Lacrime (lacrimi fierbinţi) de Michelli. Ultima filarmonica, Capodistrias Philharmonic interpretează Eroica de Beethoven.

Când slujba de la Catedrala Metropolis se termină, clopotele tuturor bisericilor din Corfu încep să bată, iar zeci de vase ceramice umplute cu apă sunt aruncate de la balcoanele ce au vedere la străzile din vechiul oraş. Localnicii şi turiştii adună aceste cioburi pentru a le aduce noroc şi a îi feri de rău.

This post is also available in: Engleză