
Zburăm tot mai des și pe distanțe tot mai mari. Sectorul de travel & leisure a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai dinamice la nivel global. De la dezvoltarea serviciilor turistice la dezvoltarea tehnologiilor și a platformelor de booking la nivel global, toate par să încadreze într-un trend ascendent.
Potrivit studiului realizat de IATA (International Air Transport Association), în anul 2012 s-au înregistrat 2,98 miliarde de călători ai companiilor aeriene, ceea ce face ca estimările pentru anul 2017 să ridice numărul pasagerilor la peste 3,91 miliarde de călători.
Și dacă tot vorbim de estimări, în ceea ce privește turismul, cifrele tranzacționate urcă la peste 7.680 miliarde EUR în 2023 (estimare bazată pe o creștere medie anuală de 4,4%).
Iată și declarația lui Robert Komartin, General Manager – Amadeus Romania:
“Tehnologiile Web 2.0 și mobile au accelerat schimbările care se produc în economie. Modele noi de afaceri apar foarte rapid și pot schimba radical modul în care sunt realizate afacerile în anumite domenii. Acest lucru s-a produs și în industria de călătorii și turism, unde mare parte din business a fost transferat în zona de web. ”
Același punct de vedere reiese și din concluziile studiului „Future Travel Tribes 2030: understanding tomorrow’s travellers” (Triburi călătoare ale viitorului 2030: înțelege călătorii de mâine).
Pe scurt: tehnologia va juca un rol crucial în modelele de afaceri specifice industriei de călătorii și turism, unde, potrivit estimărilor, în următorii ani, 80% din populația globului va dispune de telefoane mobile inteligente și peste 50% dintre călători vor realiza rezervările (documentare, rezervarea și plata efectivă) folosind serviciul Web.
În ceea ce privește Amadeus, compania dispune acum de un sistem -one stop shop – pentru tot ce înseamnă rezervări. În plus au lansat soluția Content Rail (care permite rezervările pentru căile ferate) iar din această lună este disponibil în România și un sistem de rezervări pentru transferul de la aeroport.
This post is also available in: Engleză
RSS