Centrul Vechi
Pășesc pe străzi pietruite, printre puburi gălăgioase și aglomerație. Cumva, ajung pe Lipscani. Mă așez la o masă dintr-un un bar și îmi aprind trabucul. Comand, îmi vine berea, mai trag un fum. Deja nu mă surprinde sentimentul pe care il am fumând ceva 100% cubanez: parcă nu mai sunt singur, mă acompaniază prietenul meu, gustul de Cuba.
Intalnirea
Ridic capul să mai trag un fum și observ …ceva intrând pe ușă: un rucsac cu picioare. Merge până la masa din fața mea și rucsacul coboară pe podea, lăsând să apară o scobitoare de om, atât de slab că nu am reușit să îi disting trunchiul de rucsac până în momentul în care l-a dat jos. Se așează la masă, cu fața la mine. Se citește pe el un sentiment de tristețe, fiind întrerupt ocazional de un zâmbet făcut cu juma’ de gură, care însă dispare repede: genul acela de zâmbet pe care îl ai când îți amintești ceva ce ți-a plăcut. Lumea bună se chinuie să nu se holbeze reprobator. Chelnerița îl servește reticent. Scoate dintr-un buzunar o țigară îndoită, făcută praf de bretelele rucsacului și-o aprinde și începe să tragă lung din ea. Mă decid să deschid conversația:
– Tu de unde vii? Ridică încet privirea, mă măsoară și răspunde încet…
– De la Gura Râului.
– Frumos! Ce ai făcut pe acolo?
– Eh… am mers până la Curmătura și înapoi. Răspuns dat cam reticent: clar, omul acesta vroia puțină liniște dar eu am continuat:
– Singur?
– Nah, cu niște nebuni, zise el cu unul din zâmbetele acelea.
– Care dintre ei?
– Cei de la școala de ghizi montani Christian Adventure, ai auzit de ei?
– Mai mult de atât. Am fost cu ei în drumețiile din data de 22 noiembrie si 23.
– Noi suntem trupa din 28.
– Cum ți s-a părut muntele?
– Foarte tare! Și acolo unde cărarea e bătută și scurtă, ne mai și distram. Incredibil cum te schimbă natura. Iarna ți se amplifică senzația ca ești acolo să dai ce ai mai bun din tine.
– Pe Retezat ați fost?
– Prima serie am urcat pe Negoiu și Parângu’ Mare iarna. Retezatul ne-a întâmpinat cu vânt de 120 km la ora.
– O..oo! Bun, bun, noi nu le-am reușit pe acestea! Si acu’ nu ești obosit?
– Ba da, bineânțeles, dar le-am zis celorlalți că trec prin Centrul Vechi inainte de casa si mă gândeam să pun poze pe facebook, să vadă lumea că se poate. Dacă nu le arăți, nimeni nu te crede!
– Păi și nu a mai venit nimeni cu tine?
– Au zis unii că vin, da’s răzgândaci. Alții aveau treabă. S-ar zice că sunt singurul student dintr-un grup de liceeni sau oameni angajați. Sau urlă mama, sau urla șeful…Toți au mers acasa.
„M-am întors acolo unde locuiesc…în orașul de care ai vrea să fugi după ce ai fost singur cu natura „
Un personaj din spatele lui se întorsese puțin. Purta îmbrăcăminte scumpă, adulmecase puțin și strâmba dezgustat din nas. Nu îi dădeam mai mult de 45 de ani, dar omul era gras, cu parul evident vopsit, culoarea naturală probabil dându-și duhul de ceva timp. De lânga el, soția întreba ceva extrem de indignată. Mai mult ca evident că oamenii aceștia habar nu aveau ce era aceea ținuta de munte și exercițiu fizic.
– Ei da, echipamentul de munte și berea pe Lipscani nu se potrivesc după terminarea unei aplicații pe munte, îți trebuie un duș întâi…Doar că simțeam nevoia de hidratare.. Privește scurt publicul din jur. Mulți din cei prezenți nu ar putea ajunge nici la Gura Diham cu mașina, fără să transpire sânge și să își scuipe plămânii.
– Păi și de ce nu te-ai dus acasă și tu?
– Urmatoarea aplicație e de mâine în 3 săptămâni. Până atunci vreau să prelungesc ziua de azi cât de mult pot! Încă 3 săptămâni în orașul acesta fără să pot fugi de asta, așa că măcar să mă mai odihnesc puțin întâi.
– Înviorarea de la Gura Raului?
– Înviorarea de la Gura Râului.
– Înțeleg, i-am zis. Prin două cercuri de fum mă uit la el. Își lăsase iar privirea jos în halba goală. Mai trag un fum care mă arde bine de tot pe gât și îmi dau seama că e cazul să mă duc acasă. Plătesc nota și mă ridic.
– Eu ar cam trebui să mă duc: facultate de la 8 mâine…
– Și eu la fel, dar nu mă duc la curs, mă duc direct la seminar, vreau să dorm, sunt obosit.Plătește și el nota, mai trage un ultim fum din filtru.
Ne ridicăm amândoi în același timp. Mă scuzați, se întâmplă să mai aveți o țigară? Eu aș mai sta…muntele e încă în mintea mea..
2 zile pe munte în grup organizat. Kilometri de luptă cu mine însumi pentru a pune un pas în fața celuilalt. O natură care te lasă mut de uimire prin frumusețea ei. Și o școala de ghizi montani a căror instructori nu te lasă să renunți. Ei da, să tot petreci iarna așa. V-am menționat și că a fost prima oară când am făcut un traseu montan?
This post is also available in: Engleză
Română
English
RSS