Dacă și tu te-ai întrebat adesea care este cea mai bună destinație de weekend sau de vacanță la noi la munte, join the club! Ca bucureștean am tot căutat acel ceva într-o statiune montana care să mă atragă și să mă țină departe de aglomerația obișnuită de pe Valea Prahovei. Și vorbind de salba de stațiuni din zonă mai sus amintită, pe majoritatea le-am vizitat nu odată, ci de mai multe ori de-a lungul anilor, atât în epoca “cealaltă” cât și după, de nenumărate ori.
Din comoditate poate, sau din necesitatea de a depune un efort minim la cărat bagaje cu spinarea, am beneficiat din plin de experiența turistului șofer. A da. Ajungem acum la cozile interminabile din sezon începând cu stațiunea Comarnic și terminând cu Bușteni (sau invers), la timpul consumat la volan în aglomerația dintre stațiuni până când reușești să ajungi la destinație.
Într-o bună zi, prin toamna anului 2007, dominat de spirit de aventură, am semnalizat stânga după podul de la intrarea în Predeal venind dinspre București înaintând “la pas” pe serpentinele dinainte și după Pârâul Rece. Orice ați face, nu ratați peisajul dinainte de Rașnov: ai Masivul Bucegi în stânga cât și Masivul Făgăraș în dreapta, în departare. Până la Bran însă răbdarea începe să-mi dispară. Nefiind deloc impresionat de ceea ce vedeam și puțin dezamăgit, ca să recunosc cinstit, mi-am sunat gazda pentru a-mi indica adresa vilei unde rezervasem camera. Stânga, dreapta pe străduțe, am ajuns până la urmă la locul de cazare. Ne-a așteptat o camera din lemn la mansardă. Curând am ieșit drumeți, curioși să descoperim stațiunea.
“Dacă îmi spunea cineva atunci că Branul va deveni stațiunea noastră preferată nu mică mi-ar fi fost mirarea.”
De început, un tur pe la Castel și prin împrejurimi este indicat. Mai apoi am trecut rapid la a pune întrebări localnicilor: ce putem vedea, ce trasee ne recomandă, unde să mâncăm. Atunci n-am fost edificați pe deplin asupra posibilităților așa că într-o zi frumoasă de vară, cam la a treia revenire în stațiune, am încercat un drum ce pleca din dreptul podului, la ieșirea din Predelut. Nu am avut mari pretenții asupra traseului ales, doream să ne pierdem puțin prin pădure, să privim Branul de sus.
Am urmat firul drumului pe o pantă din ce în ce mai accentuată până la ceea ce părea ieșirea din sat și după câteva schimbări de directie printre ultimile case, o poiană pe un versant de deal ne arată cam cât aveam de urcat până la intrarea în pădure. Timp de admirat de sus peisajul, ce se deschidea larg către Moeciu. Pe o potecă ce cocheta cu marginea pădurii am urcat până am dat peste ceea ce părea un gard. Am avut impreșia că am trecut chiar prin curțile celor câteva case răzlețite prin acea poiana, nu de alta dar nici altă poșibilitate nu se întrezărea. Când poteca a intrat din nou în padure am avut senzația de “urs în spate” J poate și din cauză că nu am întalnit pe nimeni pe tot traseul. Era o liniște din aceea care te face atent la foșnetul fiecărei frunze. Într-un final am ajuns într-un punct de unde se deschidea privirilor masivului Făgăraș.
Uite așa mi-a intrat Branul în suflet. M-am resemnat în cele din urmă cu absența altor obiective turistice și-am păstrat tradiția de-a trece prin centru, să casc puțin gura la obiectele de artizanat expuse în Bazar. O fi Branul mic însă are un suflet măreț.
Ce vă recomand în Bran:
- Vizită la Castel
- Plimbări prin centru
- Să iei masa la restaurantul Popasul Reginei
This post is also available in: Engleză
Română
English
RSS