Pentru că astăzi visez cu ochii deschiși și suspin în fața fotografiilor de vacanță făcute în urmă cu ceva timp, pe una dintre cele mai frumoase plaje din câte am văzut, s-a născut acest articol și ideea de a scrie despre cele mai bune plaje din lume. După zeci de topuri realizate de site-urile internaționale și review-urile de la mii de turiști, iată care au fost alese primele 5 plaje în care să-ți petreci amiezele.
- Baia do Sancho, Brazilia
Preferată de cititorii Trip Advisor, Baia do Sancho este o plajă care îți oferă spectacolul naturii și ritmul seducător al Braziliei. Aflată în regiunea Fernando de Noronha plaja te așteaptă cu stânci maiestuoase ce ies din mare, cu nisip fin și cum altfel, cu multă verdeață. Avantajul indiscutabil: te poți bucura de ea 12 luni pe an.
- Plaja Navagio, Grecia
Fuga fuguța în insulă Zakynthos, pe plaja Navagio. Ajungi repede din România, te răsfeți cu incredibil de delicioasa bucătărie tradițională și îți faci fotografii cu..epava. Există vaporașe care te duc la ea iar localnicii îți vor spune cu siguranță zeci de legende despre zona în care te aflii. Pentru fotografii geniale cațără-te pe stânci, panorama îți va aduce zâmbetul pe buze.
- Whitehaven Beach, Australia
Raiul Alb, așa cum este denumită această plajă seduce turiștii iremediabil. Se află pe insula nelocuită Whitsunday iar de pe continent au loc regulat excursii către această plajă. Relaxează-te, întinde-te pe nisipul alb și privește…balenele, care apar în larg nestingherite de prezența turiștilor. Peisajul este de vis dar mai bine mergi și te convingi singur.
- Lanikai Beach, Hawaii, USA
Indiscutabil printre cele mi populare destinații de vacanță, Hawaii este un paradis terestru pentru toți cei aflați în căutarea valurilor perfecte pentru surf, a barurilor animate și a peisajelor spectaculoase. Așa că îndreaptă-te spre Lanikai, acolo unde apa azurie, plaja cu nisip fin și peisajul desprins din cărțile poștale sunt rutina de zi cu zi.
- Anse Lazio, Seychelles
Se poate ca zborul cu avionul să dureze mai mult însă această plajă din insula Praslin merită tot efortul. Deși vorbim de o plajă îngustă, imaginea care te întâmpină la fața locului te lasă fără cuvinte. Intră degrabă în apa transparentă și înoată printre miile de pești multicolori iar mai apoi întinde-te sub palmierii care se oglindesc în apă. Mai avem câteva săptămâni până în vară așadar alege-ți plaja preferată și fugi degrabă să te bucuri de ea.

Română
RSS