Val de Loire, o lume a castelelor

Simona Neata ✍ Marketing consultant & journalist ⋆ Digital Strategy, Social Media and Branding ⋆ Founder Simplify Media

Turist de ocazie sau pasionat de călătorii, ai pe listă obligatoriu vizitarea unui castel. Sunt fascinante, impunătoare, cu întâmplări de poveste. Așa ajuns în uimitoarea Val de Loire și prin castelele sale, o regiune înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. Închiriez o mașină, mă înarmez cu răbdare și merg către primul pe listă. De la fața locului vă spun că vizitarea tuturor vă lasă euizați, confuzi cu privire la ce încăpere aparținea cărui castel. Sunt impunătoare, cu împrejurimi și peisaje în care rămâi mut de surpriză. Programul de-l făcusem în țară n-a funcționat la fața locului. Să văd castelul Val de Loire și grădinile lui mi-a luat câteva ore că nu ne mai venea să plecăm. În următoarea zi a fost rândul castelului Chenonceau. Dacă pleci din Paris conduci vreo 2 ore. Noi am ajuns în jur de ora 11.00. Mi-am zis că oricât ar dura să-l vedem, prindem prânzul în zonă și mai lenevim puțin. Decorul interior este excepțional iar povestea lui e legată de femeilor faimoase și destine ce-au marcat istoria. N-am renunțat până ce nu le-am văzut. Un fel masochist de a recupera faptul c-am sărit orele la sală. După sute de scări urcate, zeci de încăperi bătute la pas și grădini nenumărate am cedat într-un sfârșit și ne-am așezat la un pahar de vin. 

MUST pe lista de excursii

Castelul regal Amboise își leagă trecutul de regii Charles VIII și Francisc I. După turul oficial mă opresc la mormântul lui Leonardo da Vinci, nu ai cum rata așa ceva. Pentru ultima sa locuință ajung la castelul Clos Luce. Lucrările, schițele și frânturi din viața geniului toscan mi se perindă prin fața ochilor.  Ideal este să vezi un castel sau două pe zi, să poți asimila tot ce vezi. Nu de alta dar la castelul regal Blois simți că te ia capul. Resedința preferată a Regilor Franței în perioada Renașterii, Blois, cu cele patru aripi ale sale în stiluri diferite, te duce din Evul Mediu până în epoca Clasică. De încheiere am lăsat domeniul Chaumont-sur-Loire.  Nu de alta dar sunt 20 ha ce cuprind castelul (sec. XV-XIX), Festivalul Internațional al Grădinilor și reprezintă Centrul Artelor și al Naturii.

 

Așadar iată cum poți petrece o săptămână dinstr-un castel într-altul. Pe drept, Val de Loire este o lume a fortărețelor, cu o natură și o atmosferă greu uitat. Atât timp cât ai la tine încălțări super comode, îi supraviețuiești zâmbind. Și ignori febra musculară. Dar pe asta nu o punem la socoteală. E un preț mic de plătit pentru ceea ce am trăit.

This post is also available in: Engleză

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in

Avertisment de calatorie. Pe lista Spania, UK, Franța, SUA și Portugalia

5 sfaturi utile pentru a câștiga clienti fideli

5 motive sa vizitezi WTM London 2019

Ancona, micul oras mare