Știți voi cum suntem noi montaniarzii. Mereu cu furnici pe tălpi, mereu gata să mai dăm o tură sus pe munte. Așa se face că am strigat adunarea și ne-am strâns: un grup de 15 oameni, într-o încercare de a face creasta Făgărașului în 2-3 zile.
Plecarea urma să fie de la Cabana Sâmbăta de Sus, iar linia de sosire la Cabana Suru. Astfel am pornit la drum, ușurel ușurel, pregătiți pentru multe ore de mers pe creste. Printre cele mai importante aspecte care pot să-ți strice o astfel de drumeție se numără vremea. Cei experimentați cunosc acest aspect, cei începători luați aminte. Sus pe munte poți trece de la 20 de grade la ninsoare în câteva momente.
Și acum vremea era cam ciudată, ușor înnorat, cu ploaie în reprize și soare cât abia să-I simți prezența. Pe prima parte a drumului am avut ușoare probleme “tehnice”…cu stomacul, mulţumită omletei “cu de toate” înfulecată cu poftă la Cabana Sâmbâta. Alimentația este alt aspect al drumeției. Îți trebuie combustibil pentru efortul de îl faci așadar tinzi să mănânci consistent. Uneori prea consistent 🙁 .
Doi dintre camarazii mei au scăpat ușor, eu nu am fost atât de norocos. Am “dat la raţe” vre-o oră, tot ceea ce încercam să manânc și să beau ieșind înapoi afară. De bun simț le-am spus colegilor să plece înainte că îi ţin din drum dar George și Lucian nu au vrut să audă. Norocul meu a fost Bogdan, un super medic militar. Odată ajuns în creastă, nu ştiu cum mi-a masat stomacul dar în combinaţie cu 30 de minute de somn, m-am trezit ca şi cum nu se întamplase nimic. Ba mai mult, îmi era şi o foame de urs. Cât despre somn, ne-am întins pe iarbă umăr în umăr ca să dormim liniştiţi.
După somn, câte un gât de pălincă, o bucată de ciocolată şi “Go Planet!”. Într-o oră am ajuns din urmă primul grup de prieteni, după alte 2 ore am ajuns din urmă și grupul care conducea expediţia.
Pe vârful Moldoveanu, facem pauză de poze şi fugim mai departe
Şase dintre noi plecaseră deja înainte, urmați de mine, Ciprian și George, restul ramânând în urmă să îşi adune forţele. Ideea mea era să prindem măcar 30 de minute de somn până ne ajungeau din urmă ultimii plecaţi. În plus am lăsat vorbă că dacă începe ploaia, ne retragem la Cabana Podragu la căldurică şi vin fiert. Personal am prins destule ploi în Munţii Făgăraş şi parcă mi-am luat doza pe următorii 10 ani. 🙁
Știți voi însă ce ziceam mai devreme referitor la vreme? Ei bine, uitându-ne în urmă, am realizat că brusc apăruse un nor imens de ploaie care ne urmărea, cu tot cu fulgerele aferente. Îl aud pe Ciprian în spatele meu: “Văleu, alea au căzut lângă poteca pe unde am venit!”.
Deodată inevitabilul s-a întâmplat: norul cel frumos ne-a ajuns din urmă. Până sa ne punem pelerinele pe noi deja ploua cu găleata. Bonus, dădea şi cu o uşoară grindină. Poteca pe care o urcam era acum un mic pârâu așa că priveam atent în pamânt, cu capul sub glugă, păşind cu grijă prin apă. După 30 de minute prin ploaie, Ciprian devine panicat auzind fulgerele în depărtare. Îmi spune că nu îi place situația, îi e cam frică de ele. Eu ce să mai zic fiind cel cu beţele de drumeţie în mâini, ce pot fi uşor două paratrăsnete superbe!
Și…BUM!!!. Se aude un tunet în aceeaşi secundă în care văd lumina de fulger pe sub glugă. Parcă am și simţit cum mi s-a încordat mâna stângă pe care purtam liniştit o braţară din cupru. M-a bufnit râsul însă aud în spatele meu: “Băi! Ăsta l-a dat lângă noi!”.
Mă uit la Ciprian, care palid ne arată cu degetul în stânga noastră la vreo 50 de metri: “Acolo a cîzut! Eu merg la cabană!”. George în spatele lui, râdea, eu râdeam, Ciprian nu râdea.
- “Băi! Nu glumesc! L-am vazut! Nu e de râs!”
Pe drum am prins din urmă trei dintre colegii în timp ce la poteca spre Cabana Podragu, ne aşteptau ceilalţi trei. De acolo am coborât liniştiţi spre cabană când, la un moment dat, unul dintre ei priveşte în vale şi spune:
– “Uite o turmă de capre negre! Mamă câte sunt!”.
Aşa se vedeau de unde eram noi sau, probabil din cauza celor 14 ore de mers pe creastă, aşa le “vedeam”. Când am ajuns lângă turmă, s-au dovedit a fi o “herghelie” de măgăruşi, aparţinând cabanei. 🙂
La cazare, dupa un duş cu apă de izvor, ne-am relaxat cu o cană de vin fiert, un păhărel de pălincă, lângă tradiţionala slănină cu ceapă şi brânză. Grupul din urma noastră, a fost mai ambiţios. Au continuat traseul până la Bâlea iar doi dintre ei chiar puţin mai departe.
Eu am mai bifat o dumeţie superbă, cu tot cu sperieturi şi peripeţii. Una care ne-a atras din nou atenția asupra faptului că pe munte te duci întotdeauna bine pregătit. Mai ales pe timp de toamnă. Așa că dacă te bate gândul să urci pe creste, pregătește-ți atent rucsacul, ia-ți cu tine camarazi de încredere și roagă-te pentru vreme frumoasă. Muntele te va răsplăti din plin.
This post is also available in: Engleză
Română
English
RSS