Telefonul a sunat! Eram în starea aia de somn profund, în care nu mai ştiam pe unde sunt. Greu mi-am dat seama că nu visez. Am ridicat receptorul şi o voce politicoasă m-a anunţat în engleză: “E 4 dimineaţă, vă rog să vă pregătiţi pentru plecare”.
Confuzie maximă. După ce vânzoleală era pe culoar m-am convins că nu eram singurii apelaţi. Un singur gând mi se învârtea în minte: “de ce?”
Ne-am ocupat locurile în autobuzul parcat în faţă hotelului din Douz. Noapte fără lună, beznă totală. Am început să ne mişcăm, lăsând cu părerea de rău în urmă curmalii ce îi jumuliserăm doar cu câteva ore înainte. Direcţia în care am apucat-o, precum şi motivul unei ore atât de matinale, rămănea în continuare un mister. Eh, aventură să fie atunci! După vreo ora ne-am oprit în mijlocul a nicăieri, într-un întuneric deplin. Nu ştiu dacă-ţi imaginezi cum este să te auzi, dar să nu te vezi de la jumătate de metru. Nu aveam unde să mergem şi stăteam aşa fără rost unii lângă alţii aşteptând ceva. Deodată unii s-au prins! “ Băi ăştia vor să vedem răsăritul de soare, de aceea ne ţin aici”.
După aproape 30 de minute, o luminiţa cât o gămălie s-a zărit la orizont. Apoi foarte repede, peisajul începe să prindă contur în jurul nostru, lăsându-ne cu gura căscată.
Eram în mijlocul unui lac sărat, secat, unde din loc în loc, diferite minerale din sare colorau peisajul într-un mod neobişnuit dar frumos.
Acum era zi de-a binelea! În tot acest timp stătusem lângă un şopron aflat pe marginea şoselei, unde odată cu apariţia luminii, vânzătorul şi-a scos cutiile, aşezându-le frumos pe masă. Cutii pline cu ce crezi? Curmale bineînţeles!
Şi am plecat din nou la drum. După încă vreo ora ne-am oprit într-un alt orăşel în deşert, pentru a ne transferă în jeep-uri. Se anunţă scurt: “safari”. Cum în maşina noastră erau alocate 6 persoane, dintre care doar 2 bărbaţi, eu am tras lozul câştigător al locului fără scaun, dintre roata de rezervă şi canistră. Adică în portbagajul deschis al unui Jeep Nissan. Am plecat în trombă şi după puţin timp ne-am trezit sărind cu maşină fix de pe marginea dunelor înalte de nisip. Senzaţii de roller-coaster, iar eu în poziţia Spiderman (mă ţineam de ce puteam) trăiam intens un raliu în toată regulă, fără menajamente.
Până la urmă protestele majorităţii feminine au potolit zelul şoferului ce şi-a îngropat maşină în nisipul de la baza unei dune, dându-ne un scurt răgaz.Un nisip ireal de fin, ne-a făcut să-l păstrăm că amintire într-o sticluţă de plastic. Parte din raliul de 6 ore a constat într-o vizită la nişte oaze din Munţii Atlas. Am trăit, poate la o scară mai mică, bucuria revederii unui ochi de apă şi a palmierilor după atâtea ore de mers prin deşert. La sfârşitul excursiei de 2 zile am ajuns în camera de hotel din Sousse, ce ne părea acum atât de familiară, încât o numeam deja “acasă”.
După toată experiența mea în Tunisia, cu bune și rele, am constatat încă odată că este un anume fel de a călători prin toată lumea așa cum trebuie. Dacă vrei să vezi despre ce este vorba, poţi aruncă un ochi și aici.
This post is also available in: Engleză
Română
English
RSS