O țară în schimbare

Simona Neata ✍ Marketing consultant & journalist ⋆ Digital Strategy, Social Media and Branding ⋆ Founder Simplify Media

Așadar am ieșit în stradă. O lume întreagă ne privește, presa internațională duce povestea mai departe. Unii ne aprobă, alții încearcă să înțeleagă mai bine. De ce protestăm, pentru ce protestăm.

Vrem să urmăm oameni mai buni dar ne lipsesc liderii

Din București protestul se răspândește în toată țara. Și mai departe în Europa. Parisul, Varșovia, Londra. E însă un protest pașnic, oamenii se adună solidari  #suntemColectiv. OLYMPUS DIGITAL CAMERANevoia de a consuma tragedia este încă vie, alimentată de drama celor din spitale.

Protestăm împotriva a ceea ce n-am schimbat de la revoluție încoace. Scuturăm amorțeala în care am fost obișnuiți să trăim, dezgustul în fața corupției.

Tinerii fac front comun. Vor să fie auziți, ascultați, să facă parte din mișcarea socială care dovedește că alegerea este a lor, că votul dat nu este doar o ștampilă fără valoare. Liderii lipsesc însă, cei care nu sunt pătați de viciul puterii, al banilor făcuți ușor. Demiți un primar, îți trebuie altul în loc. Și nici unul din cei care acum fac parte din sistem nu corepunde. Se vorbește de constituirea unui partid. Nu partide ne trebuie, avem suficiente. Oamenii care le constituie sunt cei cautați pentru angajere. Cei care să te privească în ochi fară să întindă mâna după șpagă.

Cum au fost ultimele 4 zile în România?

Mai întâi surprindere, șoc. Apoi groază, mânie, revoltă. În stradă oamenii sunt hotărâți să ceară dreptate pentru cei morți și deminitate pentru cei vii. O parte sunt debusolați. Alții  înfuriați. Au demisionat Ponta și Piedone dar schimbarea acum este pe cale să înceapă. Sunt voci care strigă, revendică, acuză. Ținta exacta încă se dezbate, scopul comun abia se conturează. Hotărârea de a ieși în stradă este însă stabilă. Violența este scoasă totuși din ecuație ( sufficient cât am avut parte de ea în 89), azi protestăm pașnic. Indiferent de sloganuri scrise pe pancarte, oricum le reformulezi, ieșim în stradă pentru viitor.

Reacția președintelui Klaus Iohannis?

“În vederea desemnării candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, am decis să consult nu doar partidele politice, ci şi societatea civilă. (…) Am un mesaj important pentru toți cei care aţi fost in stradă: v-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre!”

Un prim pas. Urmează acum călătoria toată.

Altfel țara merge mai departe. Pentru cei care se află zilele acestea în România, cu afaceri sau simpli turiști, lucrurile au programul normal. Nu este nici un pericol de violențăpe străzi, nici un disconfort. Imaginile de se văd în presă, Facebook, TV ne arată solidaritatea, amărăciunea, revolta sufletească pentru cei morți fără vină.  Împotriva corupției care ucide.
‪#‎Colectiv

This post is also available in: Engleză

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in

Avertisment de calatorie. Pe lista Spania, UK, Franța, SUA și Portugalia

5 sfaturi utile pentru a câștiga clienti fideli

5 motive sa vizitezi WTM London 2019

Ancona, micul oras mare