Londra în prag de primăvară

Simona Neata ✍ Marketing consultant & journalist ⋆ Digital Strategy, Social Media and Branding ⋆ Founder Simplify Media

În general, la Londra mergi indiferent de anotimp, căci este unul dintre acele orașe în care te ții ocupat și entuziasmat. La început de primăvară este un moment bun să profiţi de un tur al oraşului, să experimentezi forfota unui pub tradiţional şi serile londoneze cu frumoasele panorame citadine. Înhamă-te însă cu răbdare, oraşul este enorm şi sunt multe de văzut. Adevărul este că Londra nu este un oraş pe care să îl vizitezi o singură dată. Îţi trebuie timp şi, cum este unul dintre oraşele turistice costisitoare, ai nevoie de un buget serios. Indiferent  însă de tipul de turist care eşti, Londra este un must în lista călătorului.

La pas prin centru clădiri impunătoare te lasă fără cuvinte. În faţa lor, privirea încearcă să cuprindă cât mai mult, aparatul de fotografiat se umple de instantanee. Strazile londoneze au un farmec aparte şi istoria locului, tradiţiile şi caracterul oamenilor au făcut ca orașul să fie perfect pentru un citybreak. Londra îţi oferă de toate – cultură, artă, istorie, panorame citadine spectaculoase, distracţie cât cuprinde şi o viaţă de noapte sofisticată. De început, de la automatele din staţile de metrou poţi lua un abonament pentru 24 h pe orice linie din zona dorită. Cele mai avantajoase sunt însă cartelele săptămânale, daca perioada ta de şedere este în jurul a şapte zile. Cu o harta a metroului ajungi sa vezi rapid oraşul. Să nu uităm că Londra are cel mai vechi metrou din lume şi eficienţa sa este dovedită pe deplin. Îți recomand să mergi Hyde Park, unul dintre cele mai importante obiective turistice şi istorice ale Londrei. Parcul acoperă o suprafaţă de 142 de hectare, cu peste 4.000 de copaci, un lac, o pajiste, echitaţie şi multe altele care să-ţi abată gândul că eşti, în fapt, în mijlocul unui oraş atât de agitat. Şi tot pentru puţină linişte intră în celebra Westminster Abbey , unde toţi suveranii britanici de la William Cuceritorul încoace, (cu excepţia lui Edward al V-lea şi Edward al VIII-lea) au fost încoronaţi.

Spre seară du-te să priveşti oraşul de pe Tower Bridge

Construit în epoca victoriana podul a devenit unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice londoneze. Pasajele pietonale servesc drept galerii de unde poate fi admirată panorama peste Tamisa şi sunt unul dintre cele mai bune locuri de a vedea oraşul. Apoi, Londra este înţesată de muzee iar muzeele finanţate de stat au intrarea liberă. Numărul acestora este mare şi printre ele se numără şi celebrul British Museum.

Nu rata:

  • Muzeului Figurilor de Ceară – Madame Tussaud. Aşteaptă-te la cozi de până la 1 oră însă pentru 30 lire sterline – taxă de intrare – faci fotografii cu celebrităţile lumii.Vizita durează circa 1.30 h. Dacă îți achiziționezi biletul online vei plăti 22.50 £.
  • Un tur cu London Eye (Ochiul Londrei) costă £29.95 și ai 10 % reducere dacă vei cumpăra biletele online. Turul dureaza circa 30 de minute dar vei vedea oraşul de la înălțime. Doar să nu ai rău de mișcare.
  • Turnul Londrei. O vizită aici durează circa 4 ore, atenţie aşadar la cum planifici timpul. Mergi dimineață să poți avea apoi amiaza la dispoziție pentru obiectivele în aer liber.

This post is also available in: Engleză

Click to add a comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in

Avertisment de calatorie. Pe lista Spania, UK, Franța, SUA și Portugalia

5 sfaturi utile pentru a câștiga clienti fideli

5 motive sa vizitezi WTM London 2019

Ancona, micul oras mare